duminică, 20 decembrie 2015

Transmisie Batrani solstitiu decembrie 2015




Intunericul apărut din VID
se deplasează în piramidele de conștiință,
se încheie ca suflete care trec peste poduri de timp, spațiu și iluzie.

Spiralele sacre ale geometriei ghideaza a lor intoarcere ACASA.
Sfârșitul povestii mele ma duce la Piramida peste New York City.
Sufletul care supravegheaza aceasta piramidă este in frecvența ISIS
pentru ca Ea este aspectul feminin în tot ceea ce se misca prin matrice.



 Ea este cea care se exprimă sub formă de Mama Pământ.
Ea, care este Creatorul Vieții și Evolutiei. Cea care trimite energie
matricei care perpetuează realitatea în care sufletele se pot manifesta.
Ea, care nu are nici o formă permanentă, dar este Lumina.
Este ea cea stiuta ca Sekhmet și Hathor,
printre alte forțe ale Creatiei.
Ea este cea care creează din piramida ei,

tesand creatia ei în structura timpului.



 Energiile ei se deplaseaza prin matrice atingind tot ce este în Creație,
tot ce curge prin constiinta, toate și tot ceea ce este,
atât vechi cat și noi, pentru că sunt unul și același lucru.
Din Piramida ei, ea aduce cercul complet al matricei,
Creator si Distrugator, Toate in UNUL.
Călătoriti cu mine acum la Piramida Femininului,
Ea care se întoarce acum pe planeta Pamant pentru se a exprima
pe sine în armonicile de lumină din creație.

Thoth atlantul

Bine ati venit dragilor, ne face o deosebită plăcere să fim cu voi în acest moment, în această lună magica decembrie, pe măsură ce vă deplasați mai adânc în aliniament cu Divinul și cunoașterea prețiozitatii și măreției voastre ca aceste Flacari transfiguratoare sacre ale Iubirii Divine. Dragilor, ați avut recent Portalul 12:12 al Luminii. În acel moment pretios Acum, în  activarea Portalului, a=ti experimentat Inima Christica , care e activa în chakrele inimii si timusului fiecarui bărbat, femeie și copil de pe acest pământ sacru, prin Legea Cosmica a Liberului Arbitru.

Incluse in Flacara Aurie a Constiintei Christice, cele 12 petale aurii ale inimii Christice activate din Shamballa, în cele 12 Piramidele ale Creației experimentate în acest an sacru  2015, și de aici, intra în Scanteile voastre DIvine.
Pe măsură ce continuă să se extindă energia Scanteilor voastre DIvine din 12 decembrie prin 21 / 22 decembrie , va deschideți în energia Solstitiul și integrarea arhetipului planetar al Zeitei de Lumina ca aceste Flacari transfiguratoare sacre ale Iubirii Divine, conectate la Surorile Trandafirului, si în special, la Lady Isis.

Căci prin îmbrățișarea  Surorilor Trandafirului, prezenta EU SUNT a fiecarui bărbat, femeie și copil de pe acest sacru pământ asista în transmutarea rănilor corpului emotional înapoi în Lumina prin frumoasa Flacara Roz a Surorilor Trandafirului și Flacara argintiu aurie roz și violet de vindecare a Lady ei Isis.

Dragilor, SurorileTrandafirului a fost creat în timpul Lemuriei, și mai târziu, ca preotese din Atlantida s-au adunat în cercurile de douăsprezece pentru a activa Flacara Iubirii Divine, de armonie, de abundenta, de bucurie, și pace, prin inimile întreagii omeniri. Au fost douăsprezece grupuri de douăsprezece femei care au format Surorile Trandafirului. Simbolul zeiței este trandafirul, dar prin iubirea de sine, această flacără frumoasă Roz a Iubirii Divine activează în inimile voastre.

Surorile Trandafirului au luat aceasta frumoasa roz Flacara a Iubirii Divine în cele patru direcții ale pământului pentru a asista Mama Pământ și toată Viața, de asemenea, lucrand direct cu energia Sirius, Pleiade și Centrul Galactic. Căci  Sirius și Pleiade atrag în aliniere influxul de energie care activeaza prin Centrul Galactic, Soare și Soarele Central, pentru o mai mare recunoaștere a multi-dimensionalitatii dvs.  ca aceste entități Maestrii de Lumina. Și sunteti chemati, dragilor, pentru a ajuta ca vase=nave fizice de Lumina in aceasta luna sfântă decembrie, pentru actualizarea acestei frumoase Roz flacării a iubirii divine în inimile voastre și inimile tuturor umanilor ~ și vindecarea rănilor corpului emotional ~, astfel încât să va puteti îmbrățișa durerea; și astfel ca amintirile vechi celulare, judecăți si credințe false, și creatii umane disfunctionale sunt eliminate și transmutate inapoi in Inima Cosmica a lui Dumnezeu în timp ce experimentati  urmatorul nivel al Evolutiei Sufletului dvs. în iubire și apreciere de tine si numeroasele voastre daruri.
Veți călători inițial in Piramida peste New York City, unde veți experimenta frumoasa argintiu-aurie roz și violet Flacara de vindecare a Ladyei Isis în timp ce vindecati rănile corpului emotional prin îmbrățișarea intreagii game a sentimentelor voastre. De aici, intrati in Templul Vindecarii  lui Isis în eteric  Sirius și de aici, în Centrul Galactic. Isis, cunoscuta sub numele de Zeita Marii Vindecari, Doamna Cuvintelor Putere, Regina Divina, Marea Zeiță și Mamă a Creației, aduce codurile de vindecare care aprind flacăra iubirii Divine, și produc  re-apariția Zeiței Planetare de Lumina.

Așa că haideți să ne stabilim acum spațiul nostru sacru, sa vă confruntați cu următorul nivel de aspecte feminine divine ale Creatiei.
Pentru a începe acum, pur și simplu respirați adânc în corp, extindeti abdomenul inferior cand inspirati, contractati abdomenului inferior în timp ce expirați. Acum, aduceti o coloana de lumina in jurul vostru și conectați-va prin acest pilon de Lumina si un tub fluorescent de Lumina,cu antakarana dvs., cu Sinele vostru Superior al Luminii, iar acum cu preaiubita voastra Prezenta EU SUNT. Pe măsură ce respirati prin acest tub fluorescent de Lumina care vine prin toate dimensiunile de Lumina, va aduceti energia măreției și prețiozitatii voastre ca aceste Flacari transfiguratoare sacre al Iubirii Divine prin intermediul prea iubitei  Prezente EU SUNT și Sinele Superior al Luminii și multor ființe de lumină .
Și impamantati această energie acum prin corp, deoarece intră în chakra coroanei, duceti in jos pe coloana vertebral, in centrul perineului și în chakra pământului sub picioarele voastre. Și acum cele dulci, conectați-va în Soarele interior al Pamantului, la Scanteia Divina din inima voastraa, iar acum la Soare și acum la Soarele Central și Marele Soare Central. Din acest centru de Iubire și alinierea la Divin, aduceti-vă în inimă, si activați acest frumos Roz Trandafir al Iubirii Divine în inima voastra. Minunat.
Acum impamantati-va  în inima de cristal a Mamei Pământ si experimentati Campul Unificat al constiintei Christice prin rețeaua Unitatii Iubirii Divine în voi și în jurul vostru. Și acum simtiti- vă conectați la un nivel superior cu Lumina tuturor lucrătorilor și semintelor stelare  care va asista în felul lor, prin energiile Solstitiului, în co-crearea Raiului pe Pământ.
******************
Apelati acum  Pleiadienii, Siriusienii, Andromedanii si Arcturienii,  Arhanghelii și Îngerii, Lorzii Trinitatii Luminii ~ Lord Mihail, Lord Metatron și Lord Melchizedek, Chohanii  Razelor Divine ~ El Morya, Kuthumi, Serapis Bey, Paul Venețian, Sananda, Saint-Germain, Lady Nada, Mama Maria, Allah Gobi, Quan Yin si Pallas Athena, stralucitii Elohimi, Fratia Melchizedek a Luminii, Lord Buddha, Sanat Kumara, Helios și Vesta și Domnul Melchior, Mahatma Avatarul Cosmic de sinteză, precum și toate celelalte ființe de lumină pe care le recunoașteți personal, și care doresc să vi se alăture în acest spațiu sacru.
Și acum, dragilor, să vă aduceti atentia la Inima, ca sa activați și actualizati un nivel mai profund al acestor doisprezece Petale de Aur ale Inimii Christice. Respirați profund în Lumina si  energia Christică în voi și în jurul vostru, activați acum in inima și chakra timus Inima pașnică, Inima iubitoare, Inima vindecatoare, Inima bucuroasa și fericita, Inima nevinovata și deschisa, Inima puternica, Inima cunoscatoare, Inima pasionata, Inima debordanta și Prosperă, Inima Încrezatoare, Inima de Integritate și Adevăr și Inima intimă. Aceste frumoase Petale de aur a Inimii Christice va conduc mai profund, în stăpânire de sine, în recunoașterea voastra ca aceste ființe conștiente Christice de Lumina, aceste flacari sacre transfiguratoare ale Iubirii Divine, și ființe Maestrii de Lumina. Și voi pur și simplu pastrati această flacără a Constiintei Cosmice Chistice acum, în inima și chakra timus, care să permită toate aspectele legate de aceste inimi sacre să fie experimentate în fiecare colț al inimii voastre.
******************
Bine. Acum călătoriti prin retelele Iubirii Divine in constiinta Sufletului în merkabele exterioare si intrati acum în Piramida Feminina peste New York City.
Isis va apare acum înainte, și vă înconjoară în frumoasa ei argintiu aurie, roz  violet vindecatore Flacara de Lumina. Ea este îmbrăcata cu o haină frumoasa alba care curge cu simboluri brodate de aur peste această haină ~ ea are aripi albe magnifice, și poartă o frizură in forma de vultur combinat cu coarne de vita într-un disc solar. În timp ce vă urează bun venit, va regasiti mai adânc în inimile voastre și mai adânc în recunoașterea voastra ca inițiați de Lumina. Isis vă permite să știți că drumul Feminin Divine este prin acceptare și iertare; prin a da drumul la vina și judecata și, de asemenea, cu aprofundarea compasiunii pentru voi înșivă și altii.
In aceasta frumoasa Feminina Piramida de Lumina, vi se cere acum să acceptati, apreciati și sărbătoriti întreaga gamă a sentimentelor voastre. Doar iubiti-vă și acceptați-va cum vă aflați,  știind că sunteți incomensurabili în măreție și Lumina. Sunteti celebrati foarte mult, apreciati și iubiti profund. Privind prin ochii masterului în timp ce activati acum aceasta frumoasa Inima Christica, această flacără frumoasă de aur în inima și timus chakra, si aceasta frumoasa roz Flacara a Iubirii Divine, și acum Flacara vindecatoare de Lumina a lui Isis argintiu-aurie roz și violet. Invitati in Inima dvs. Christica acele aspecte ale vostre care mai au nevoie de dragoste , de a fi ascultate, și a fi apreciate și iubite, lăsând aceste aspecte ale înșivă sa știe "Te iubesc, te iubesc, te iubesc".
******************
Minunat. Lady Isis  vă invită într-o Camera  Cosmica de Re-integrare a Arhetipului Feminin Divin de Lumina. Aceasta Camera de Lumina ia toate aspectele constiintei sufletului vostru care au experimentat suprimarea arhetipului feminin Divin in toate liniile temporale și dimensiunile. Acest lucru vă permite de a experimenta aspectele voastre care s-au confruntat cu abuz în această cronologie sau oricare alta, decompensand nu doar pentru voi, ci pentru toata viata de pe acest sacru pământ, și în urma acesteia, activează Flacara Roz a Iubirii Divine în chakra inimii . Și acum, vă confruntați cum aceasta Cosmica Re-integrare a Arhetipului Feminin Divin de Lumina îmbrățișând propriul vostru Spirit Divin Feminin, venind mai adanc in Iubire în inima voastra, îmbrățișând și celebrand rănile voastre, conducandu-va asa la următorul nivel de inflorire a dvs.,in măreția și Lumina voastra.
******************
Și acum vă confruntați cu această frumoasă flacăra roz a iubirii divine actualizata în chakra inimii. Bine. Vă simțiți-vă în acest spațiu iubitor și blând și vindecator, fiind deschisi pentru iubire și primire, dragilor. Sunteți deja aici în serviciu, și tot ce aveți nevoie în frecvență și energie va este oferit acum, pur și simplu deschideți-vă pentru a primi, vă deschideți la cunoașterea măreției și luminii voastre ca aceste Flacari transfiguratoare sacre ale Iubirii Divine, ca aceste entități maestrii de lumină.
Acum este momentul pentru a intra in Templul de Vindecare al lui Isis în eteric Sirius. Ocrotiti de Isis, va găsiti acum călătorind în conștiința Sufletului dvs. in vehicule Merkaba externe ale Luminii prin rețelele Iubirii Divine, și intrati acum în acest Templu de Vindecare al Luminii, care arata ca atat de multe dintre frumoasele temple ale Luminii din Egiptul antic . Flori de lotus împodobesc această piramidă, o floare de aur a vieții activează acum în acest vindecator Templu al Luminii. ADN-ul vostru este activat în acest moment, și-va aduce multe dintre amintirile legate de voi înșivă ca inițiați de Lumina.
Acum va găsiti reconectați la Familia Sufletului, Cluster-ul Sufletului, iar acum deplasandu-va în grupuri de 12. Aveți de lucru mai profund cu corpul emotional în acest moment, și facand acest lucru, o faceti pentru voi înșivă, precum și grupul de suflet, si toată viața de pe acest pământ sacru care se stiu ca Iubire. Trebuie sa descoperiti o traire acum a fraților și surorilor voastre de Suflet , suflete pereche și a Flacarii Gemene. Minunat.
În cadrul acestei florii de aur a viatii, acum înconjurati de mulți dintre Preoții și Preotesele Ordinul Isis, numit, de asemenea, Ordinul lui Melckizedeck, precum și Surorile Trandafirului, va inconjoara în aceasta frumoasa roz Flacara a Iubirii Divine. Și acum, dragilor, Isis înaintează și activează frumoasa ei argintiu aurie, roz și violet vindecatoare Flacara a Luminii în vibranta Rosie Flacara din chakra voastra de bază.
Isis plaseaza acum în chakra de bază, simbolul de vindecare al moristii . Ea vă permite să știți că acest simbol servește ca o poarta de acces pentru a aduce înapoi toate fragmentele de suflet, care au lăsate în durere, sau rușine sau doar pentru experiența. Ea, de asemenea vă permite să știți că acest zuruitoare sacra suplimentar ajută la decompensarea de implanturi și entități și inteligente parazitare non-umane și înceti cu această lucrare de decompensare corpurile inferioare și baza de chakra începe să activeze în frecvențele de vindecare ale acestui templu de Vindecarea al Luminii.
******************
Aveti  sentimentul  fragmentelor de suflet care se intorc dragilor,  sentimental de decompensare, decompensare energetica a implanturilor sau entități astrale inferioare, orice de domeniul energiei care trebuie să fie eliminat în acest moment.

Și acum Lady Isis activează frumoasa ei argintiu aurie, roz și violet vindecatoare Flacara de Lumina in chakra voastra sacrala, care fuzionează în aceasta frumoasa Orange Flacara de Lumina. Ea pune acum în chakra sacrala simbolul de vindecare al Baghetei. Acest simbol , ajută la eliberarea credintelor false planetare dintre bărbați și femei și vindecarea de relatiilor in toate liniile temporale, trecut, prezent și realitățile probabile viitoare, în recunoașterea voastra ca aceste Flacari transfiguratoare sacre ale Iubirii Divine.
Și ceea ce este, de asemenea, eliberat sunt toate promisiunile și contractele karmice de care nu mai aveți nevoie a experimenta sau  lua în conștiința victimei și persecutorului si va impiedica să vă recunoasteti ca Iubire. Vindecati aceste relații, deoarece aceste linii temporale fuzioneaza  și se integreaza într-un nou echilibru, si pur și simplu acceptati, iubiti, iertati, și așezati in Iubire.
******************
Minunat. Isis activează acum frumoasa ei argintiu aurie, roz și violet vindecatoare Flacara de Lumina in plexul vostru solar și acum, ca aceasta se combină în galbena flacără a plexului solar unde pune simbolul de vindecare a unui Uliu Pasarar  . Acest simbol de vindecare ajută la decompensarea corpurilor inferioare ale credințe false vechi și judecăți, și se mută de asemenea, cele dulci, în vindecarea anatomica și organe, și decompensarea la un nivel profund de orice boala sau disconfort în corpurile eteric si fizic.
******************
Bine. Isis activează acum flacara ei argintiu aurie roz violet in chakra inimii voastre si plaseaza aici simbolul de vindecare sacru al Ankh, în timp ce intrati în cunoașterea Re-uniunii de Inimi, și o înțelegere mai profundă a recunoașterii energiei sexuale sacre.

Dragilor, prin colegii karmici și contracte karmice, mulți dintre voi au experimentat aceste parteneriate vechi pentru a vă stii ca Iubirea Divină, jucand in vechi probleme, convingeri false și judecăți. Ceea ce primiti este un nivel mai mare de cunoaștere a contractelor sufletului pe care le-ați făcut, cu familia Sufletului și prietenii, cu colegii de Suflet și Flacari Gemene  în această epocă de aur a Luminii, iar cunoașterea de asemenea, că aceste contracte vor trece. Când va deschideți inima spre iubire, atunci când deveniti cu adevărat inimi deschise în aceasta Epoca de Aur a Luminii, aceste contracte se revizuiesc.
Flacara Isis de vindecare spala acum peste propriul dvs. corp durere, durerea voastra, sau mania,sau ura, sau trădarea sau frica. Isis înțelege durerea voastra, pentru că ea a cunoscut propria durere. Pur și simplu acceptati toate experiențele, și sentimentele, și gândurile care sunt ale voastre , chiar dacă nu va bucură experiența, sau nu va  bucurati de sentiment, pur și simplu acceptati îmbrățișând și apreciind cat se poate, ceea ce învatați din această emoție speciala, senzație sau experiență.
Ințelegeti modul în care acesti colegi karmici, la un nivel de lumina superior sunt într-adevăr colegi de Suflet, și în timp ce experimentati o eliberare prin corpul emotional de aceste vechi dureri și răni spălate în aceasta frumoasa roz Flacara a Iubirii Divine și în flacara Isis argintiu aurie roz și violet,  prin Inimile dvs. Christice , Kundalini și canalele tantrice se activeaza ușor în corp, cele dulci. Aveți un sentiment de energie kundalini activata de la chakra de bază, în chakra sacrală, in plexul solar, la inima si gat, al treilea ochi și chakra coroanei. Bine.
Și acum, dragilor, Isis activează frumoasa ei argintiu aurie, roz și violet flacără prin chakra voastra a gâtului, iar ea pune acum în chakra gâtului simbolul sacru al Tronului. Cans aceasta se confundă în flacăra albastră a chakrei gâtului, vă confruntați acum cu fuzionarea realităților paralele, și, în special, un sens mai profund despre voi ca inițiați ai Luminii,  mari preoți și preotese din Egiptul antic, Atlantis, culturile Maya și Aztec.

Minunat. Spuneti acum:
 "Isis, regina de Lumina,
Flacara ta de Lumina argintiu aurie  roz și violet de vindecare
straluceste prin văl
între ceea ce este, a fost și va fi.
De viata datatoare a Nilului, Tesatoare a Destinului,
Ghideaza peregrinările mele prin trecut, prezent
și viitor,
așa cum as călători în ascunse cele toate, prin toate liniile temporale de Lumina.
Fa ca viziunea mea să fie adevărata, și calea mea
ghidat de înțelepciunea ta
în recunoașterea mea ca un inițiat de Lumina. "
Minunat. Isis vă permite să știți că multe din învățăturile antice ale școlilor misterelor au venit din Sirius . Aceasta Piramida Vindecatore de Lumina în eteric Sirius va duce mai adânc în amintirile și cunoașterea de muncă in serviciu în aceasta și alte vieți și va activeaza un sens mai profund al scopului Sufletului vostru. Deci, doar permiteti-vă acum  a aduce în present  cel mai inalt potential al vostru prin rostirea și expresia realității voastre spirituale, așa cum veți vedea dincolo de voaluri de iluzie, în cunoașterea Pasiunii Inimii voastre și Bucuria Inimii. Bine.
******************
Isis activează acum flacara ei argintiu aurie, roz  violet vindecatoare prin al treilea ochi al vostru, si plaseaza aici în al treilea ochi, simbolul sacru al unei Disc solar. Discul Solar, creează o fuziune cu toate sinele voastre superior dimensionale și cu acest lucru, posibilitatea de a experimenta matricea cristalină a șabloanelor noi Pământ, și un sens mai profund al tiparelor de perfectiune, cand se ridica vălurile de iluzie. Ca liniile temporale se activeaza prin această cale de Aur a Luminii, vă confruntați cu un sens mai profund de comuniune și unitate și expresii creative de abundenta si bucurie, de pace și armonie și iubire, știind că sunteți într-adevăr atât de mult apreciati și sărbătoriti. Particulele sub-atomice se rotesc în aceste crescute frecvențe de lumină, de asemenea, geometria de Lumina se activează in cadrul celui de-al treilea ochi, și în toate particulele sub-atomice din interiorul corpului, imprimand  inalte frecvențe dimensionale de lumină, și în special, a șasea dimensiune a creație multidimensionale a Constiintei Galactice Christice.
Vă confruntați acum, cu un sens mai profund de fuzionare cu toate cele 12 raze suflet care sunteți unul, familia Sufletului, recalibrarea acestor frecvențe de lumină vă ridică în continuare acum într-o fuziune la un nivel mai profund cu preaiubita Prezenta EU SUNT și toate 144 raze ale sufletului, din care dumneavoastra sunteți una.
******************
Isis activează acum flacarea ei argintiu aurie roz violet de vindecare a Luminii prin chakra coroanei, lotusul cu 1000 de petale , și, cum aceasta se combină în Lumina Violet-alba a chakrei coroanei, vă aliniați în Inima Cosmica a întregii Creații, știind  de Sinele vostru in Auto -Maestrie în acest moment, prin Iubire Divina.
******************
Minunat. Energia Shekinah activează acum prin canalele Kundalini, conducându-vă în aspectele feminine divin al creației și Binah, bunătate și compasiune, în Arborele Vieții.

Vă simțiți matricea inimii  conectata  acum cu Legiunile Luminii și  multi lucrători in Lumina și seminte stelarte conectate în acest moment la Solstitiu și activarea arhetipului Planetar al Zeitei de Lumina, va veți găsi acum  călătorind în centrul galactic si pe Scaunul lui Isis.
 

Scaunul lui Isis este un frumos templu de Aur al Iubirii Divine existent într-un formă vorticulara de formațiune galactica care arata ca un nor Messier. În jurul Scaunului lui Isis, un vârtej de stele apare în mod continuu din și se învârte în jurul Centrului Galactic, atat de mare ca mărime, că este de un milion de ori mai mare decât Soarele vostru.

În limbajul alchimic centrul Galaxiei, numit, de asemenea, Soarele Negru, Soarele Ascuns, sau Soarele Invizibil, este Soarele Secret al Eternul Feminin, iar acum dragilor, cand intrati în Scaunul lui Isis, va găsiti în Templul Auriu de Lumina al lui Isis . Înscrise pe acest Templede Lumina sunt cuvintele: " Eu, Isis Sunt tot ceea ce a fost, ceea ce este sau va fi. Rodul pe care il aduc este Soarele"


Isis vă urează bun venit la Templul ei de aur al Luminii din Centrul Galactic. Ea va spune : "Toți lucrătorii Luminii care intruchipeaza principiile Femininului Divin și apariția zeiței în toate formele, sunt invitați în acest Templu sacru al Iubirii Divine . Pentru există doar Iubire, iar acest lucru este amplificat în acest Templu al Iubirii Divine. Și tu ești aici, deoarece ai ales să re-experimentezi  măreția ta și Lumină ta completa ca aceste Flacari transfiguratoare sacre ale Iubirii Divine. Templele mele de Lumina sunt multe, dar cel mai mare Templul al Iubirii Divine este în inimile voastre. "

Iar acum, cu Isis și Surorile Trandafirului, înconjurati Mama Pământ și toată Viața în aceasta frumoasa roz Flacara a Iubirii Divine, iar acum aceasta argintiu aurie roz violet flacara de vindecare a Lady-ei Isis. Surorile Trandafirului plasează acum frumosul Trandafir Roz în inimile tuturor umanilor, si Isis plaseaza acum  flacăra ei de vindecare in lumina in jurul fiecărui suflet de pe acest Pamant sacru.
******************
Minunat, dragilor. Acum vă ajuta în transmutarea rănilor corpului emotional înapoi în lumina la frecventa Solstitiului, cand o luati cu voi acum în Templul Iubirii Divine din  inimile voastre prin recunoașterea voastra ca aceste Flacari transfiguratoare sacre ale Iubirii Divine.
Mulțumiti acum lui Isis și Surorilor Trandafirului, va reîntoarceti acum, pe deplin în corpurile voastre și în spațiul vostru sacru. Impamantati-va încă o dată în inima de cristal a Mamei Pământ, păstrând deschisa conexia cu preaiubita Prezența Eu Sunt și toate ființele  de Lumina.

Minunat. Vă mulțumim pentru munca in serviciu si va dorim o zi magica.

Transcris de Eadie Miller
www pleiadianlight.com

miercuri, 9 decembrie 2015

12:12 Integrarea Inimii Cristice

 

Experimentand acest portal sacru, mergem adânc în lumina aurie a lui  Constiintei Christice, care activează în  inima si  chakra timus a întregii omeniri.

Suntem invitați în Ashramul Christului Cosmic,lumina Christica colectiva a  tuturor Maestrilor Inaltati, existent în Shamballa. Imbratisati in Flacara Aurie a Constiintei Christice, cele 12 petale de aur ale inimii christice sunt activate din Shamballa în cele 12 Piramidele de Creație experimentate în acest an sacru 2015, și de aici, în toate  inimile noastre de Aur.

Aceste 12 Petale de aur sunt:

 Inima Pașnică
 Inima Iubitoare
Inima Vindecatoare
Inima Bucuroasa si Fericita
Inima Inocenta si Deschisa
Inima Puternica
Inima Cunoscatoare
Inima Pasionata
Inima Debordanta și Prosperă
 Inima Increzatoare
Inima plina de Integritate și Adevăr
şi
Inima Intima

Cand integram petalele de aur ale inimii Christice , călătorim prin 12 Piramidele ale Creației cu Thoth ca Ghidul nostru Maestru. În plus, vom experimenta o actualizare spontană a câmpului nostru energetic în  Constiinta Galactica Christica prin conectarea la Sirius și  Arhanghelica Liga Siriana a Luminii, care ocoteste acest an sacru 2015.

Continuam să se extindem energia inimilor noastre Christice din 12 decembrie prin in 21 / 22 decembrie , deschisi în energia Solstitiul și integram arhetipul planetar al Zeitei Lumina ca aceste Flacari transfiguratoare sacre ale Iubirii Divine, conectandu-ne la Surorile Trandafirului, în special, Lady Isis
Prin îmbrățișarea a Surorilor Trandafirului, preaiubita prezenta  EU Sunt a fiecarui bărbat, fiecarei femei și fiecarui copil de pe acest sacru pământ ajuta la transmutarea rănilor corpului emotional înapoi în Lumina prin frumoasa Flacara Roz a Surorilor Trandafirului și flacara auriu argintiu roz și violet de vindecare a Lady-ei Isis.
It is a glorious moment in time as we experience the awakening, activation and embrace of our Christed Hearts and travel the Pathway of Divine Love within every corner of our Sacred Hearts. Old cellular memories, judgments, false beliefs, and human miscreations, are purged, embraced and transmuted back into the Cosmic Heart of all Creation as we experience the next level of our Soul's Forward Evolution. As we experience ourselves as the I Am Avatar Race. And so it is.
Este un moment glorios în timp pe măsură ce experimentam trezirea, activarea și îmbrățișarea  inimilor noastre Christice și călătorim pe calea Iubirii Divine în fiecare colț al inimilor noastre sacre. Amintiri vechi celulare, judecăți, credințe false, și creatii umane disfunctionale , sunt  îmbrățișate , eliminate și transmutate înapoi în Inima Cosmica întregii Creații cand  experimentam următorul nivel de Evolutie a sufletului nostru. Așa cum ne-am experientam pe noi insine  ca EU SUNT Rasa  Avatar. Și așa si este.
...urmeaza...

duminică, 22 noiembrie 2015

Transmisii lunare Batrani Piramida Maya


Piramida Maya  este în Grila de Timp și Sincronicitate.
Păstrătorul Piramidei este Quetzalcoatl.
În cadrul piramidei, ceasuri și simboluri sunt
create în conformitate cu legile Creației.
Acestea sunt realizate în întreaga matrice, combinand
toată înțelepciunea și cunoștințele în designul lor.
Ele se potrivesc împreună ca unelte de sincronicitate si formează totalitatea experienței umane.
În stare de vis și meditație va puteti muta în matrice
atragand cheile care se sincronizează cu toate experiențele necesare.
Quetzalcoatl a creat cheile codificate în ceasuri sale
pentru a ghida sufletele in constiinta inalta.
A pus cheile în matrice pentru a
fi găsite de cei care au fost aleși,
astfel încât să învețe omenirea despre
Schimbările care au loc la sfârșitul unui ciclu.
Cele două suflete care il asistă pe Quetzalcoatl,
opereaza și întrețin cheile,
astfel incat acestea vor fi găsite și informațiile deblocate.
Alăturați-vă noua acum în sălile acestei piramide pentru ca acolo
sunt cheile care va vor reintoarce la starea naturala de a fi.
Veți recunoaște cheile de Lumina,
care vor deschide sufletul si constiinta voastra.
Quetzalcoatl se intoarce...
Thoth atlantul

Bine ati venit, dragilor, ne face o deosebită plăcere să fim cu voi în această lună magica noiembrie, cand ne acordam in energia planetara colectiva si ați trecut recent prin portalul 11:11 al Luminii. Mentionam acest lucru, pentru că nu numai ca aceste portaluri puternice de lumină vă conduc mai adânc în Constiinta Cosmica Christica, dar ele într-adevăr, vă arată semne mari de sincronicitate ca sa aveți încredere și să va predati Divinului.
Aceste portaluri de Lumina, aceste vârtejuri, rămân deschise, iar acest portal 11:11 într-adevăr v-a luat mai adânc în abundență, conducându-vă mai adanc in re-echilibrarea Masculinul Divin si Femininului Divin ale Luminii, în niveluri mai profunde ale visarii din inima dumneavoastră și pasiunea inimii dumneavoastră, și mai ales în niveluri mai profunde de încredere și predare catre Divin cand va plimbati pe aceasta Cale a Iubirii Divine.
Acestea sunt coduri cheie vibratorii de lumină și sincronicitățile care vin pentru voi, dragilor, atunci când veți vedea numerele multiple ~ de exemplu de 11:11, 12:12, 333, 444 sau ~ care va aduc sentimentul de a activa codurile in voi, la fel de mult ca a avea un vis despre o pasăre frumoasă și apoi sa vedem pasărea a doua zi, sau cartea care se încadrează de pe raft și va cade pe cap, cu exact informațiile de care aveti nevoie în acel moment Acum.
Și aceste serii de sincronicități sunt într-adevăr accelerate pentru fiecare dintre voi, aratandu-va un nivel mai profund în tărâmurile Adevarului Luminat conectat cu fiecare dintre voi, la nivel de suflet; în starile voastre de veghe, în visul vostru, în realități alternative, și dimensiuni paralele, și, de asemenea, prin aceste activități de lumină care au fost experimentate, de neegalat în aceste ultime câteva luni.
Sunteți acum aliniati mai adânc în domeniile dimensionale 5, 6, 7, 8 și 9 ale Luminii, și în acest sistem de energie prin care împărtășim cu voi aceste Dimensiuni inalte, domenii ale Constiintei Cosmice Trezite, traiti experiențe în niveluri mai mari de multi dimensionalitate și experimentati ceea ce noi numim deblocarea codurilor de timp; experimentand si constientizand că există anumite domenii vibrante de conștiință și Lumină care interacționează în nodurile prin care treceti de-a lungul Caii Iubirii Divine, care va conduc mai adânc în experiențe particulare de-a lungul liniilor karmice și pe Calea Iubirii Divine .
Nodurile care va conduc in liniile karmice, în niveluri mai mari de decompensare, sunt adesea exprimate ca noduri de Haos, prin configuratii planetare specifice, evenimente planetare, sau pur și simplu prin propriile dvs. acorduri din pre-nastere, eliberand la acest nivel pentru voi, si pentru întreaga omenire.
În același timp, experimentati calea Iubirii Divine, și cu aceasta, numeroase Epoci de Aur ale Luminii, si, de asemenea epurarea și decompensarea rămășițelor convingerilor false pe această planetă, credințe false planetare .
Aceste convingeri planetare false se pot potrivi frumos, cu o înțelegere a celor nouă Cicluri ale Creatiei, si asa ca va luam în această Piramida Maya de lumina pentru a experimenta un sentiment mai profund al acestor Nouă Cicluri ale Creatiei, și cum prin aceasta, sunt decompensate credințele și hotărârile false planetare pentru toată viața de pe acest pământ sacru, în timp ce va aliniați prin toate dimensiunile Luminii, în timp ce va aliniați în inima Cosmica a lui Dumnezeu.
Așa că haideți să începem pur și simplu prin respiratie profunda in organism ~ extinderea abdomenului inferior in timp ce inspirati, contractarea abdomenului inferior în timp ce expirati, și doar permițând respirației dumneavoastră să vă călăuzească în orice zonă de disconfort, orice zonă care are nevoie de atentia voastra sau iubire în acest moment; in acest timp plasati-vă mâinile pe inima voastra și spuneti "Te iubesc……" dati numele vostru complet acum, "Te iubesc ......., te iubesc ......" Sunteți cu toții celebrati si apreciati și profund iubiti, dragilor și vă mutați mai adânc în conștiința Eu sunt Avatar de Lumina, mai adânc în creațiile și realitățile multidimensionale ale Constiintei Unitatii, ca aceste Flacari sacre transfiguratoare ale Iubirii Divine, și ființe Maestrii de Lumina care sunteti.
Și primiti chiar acum multe dintre codurile elestiale ale Creatiei care au venit prin intermediul acestor activități planetare recente, prin Valul X , prin aceasta poarta 11:11, prin codurile cheie diamantine ale Creatiei, prin fuziunea Epocilor de Aur ale Luminii ; și prin decompensarea credințelor și judecăților false planetare care sunt de multe ori  experiementate prin multe corpuri ale voastre la un nivel celular și prin corpurile voastre emotionale. Organismele nu au fost concepute pentru a experimenta emoțiile și sentimente și gânduri ale altora, și totuși acest lucru este modul în care se confrunta aceasta decompensare, dragilor.
Și așa va prezentam un nou mod pentru deblocarea codurilor de timp în această Epocă de Aur a Luminii prin nodurile Iubirii Divine de-a lungul Caii Iubirii Divine. Prin frecventele vibrationale, portaluri, sincronicități și luminări celeste care va conduc mai adânc în cunoașterea măreției și Luminii voastre și cum să dețineti și să va aliniati în aceste energii și dimensiuni ale Luminii, iar noi începem inițial acum, pur și simplu apeland și invocand multe dintre aceste ființe frumoase de Lumina , și prea iubita voastra Prezenta EU SUNT, cand călătoriti inițial în această piramidă Maya de Lumina.

Apelati în prezent Pleiadienii și Siriusienii, Arcturienii si Andromedanii, Lord Melchizedek și Frăția Luminii, Lord Mihail, Lord Metatron, Arhanghelii și omologii lor feminin Divini, puternicii Elohimi și omologii lor Divin Feminini, Maestrii Inaltati, Masters Razelor, Lord Buddha Logosul Planetar, Helios și Vesta , Logii Solari, Melchior- Logosul Galactic, și toate Fiintele de Lumina pe care le recunoasteti personal ~ pentru a va ajuta acum în acest spațiu sacru, cu aceasta frumoasa diamantina flacara a Creatiei care activează în chakrele inimii, dragilor.
Acestea sunt codurile cheie diamantine de lumina, acestea sunt codurile diamantine de puritate si inocenta, care activeaza si va aliniaza în Împărăția lui Dumnezeu, prin îmbrățișarea copilului vostru interior, ca portal catre Dumnezeu, prin îmbrățișarea ego negativ, prin îmbrățișarea fiecarui aspect sub-personalitate al vostru care experimenteza nealinierea, care are nevoie de dragostea voastra, care are nevoie de înțelegere.
Sunteți gata, pentru a experimenta îmbrățișarea deplină a Măreției și Sufletului vostru de Lumina, deoarece aceste Coduri cheie diamantine activeaza la nivel celular pentru crearea corpurilor voastre de lumina, intr-o sfera diamantina de lumina aprox 16.5 metrii în diametru în jurul vostru. Această matrice de energie activeaza in jurul tuturor corpurilor voastre multi-dimensionale, prin noua dimensiuni ale Luminii, si activeaza darurile voastre de percepție extra-senzoriale și vă impamanteaza mai adânc acum în inima de cristal a Mamei Pământ și în Codurile diamantine de Lumina în Pământul Interior deasemeni.
In planul interior, in Ordinul lui Melchizedek, la constiinta Lemuriana de Lumină, in amintiri, in liniile temporale ale fiecarui dintre voi în Maestrie de sine; pe măsură ce recurgeti la acest lucru, atrageti în special acum, liniile temporale Maya, Aztece și Mezo-americane de Lumina, din Epocile de Aur .

Vă vedeti primind inițierile de lumină prin culturile mayase, prin înțelegeri Maya. În special, înțelegerea lui Quetzalcoatl ca revenire a Constiintei Christice~ înțelegend că acest lucru este revenirea lui Christ, ca experiență pentru fiecare dintre voi ca si Constiinta Cosmica Christica, ca si Constiinta cristalina ~ și în timp ce Quetzalcoatl este, de asemenea, uneori descris ca "omul alb", de Lumina, Cel Stralucitor, de cele mai multe ori el este descris ca șarpele cu pene. Penele reprezentând ascensiunea constiintei umanitatii înapoi la originile sale, în timp ce șarpele reprezintă ADN-ul uman sau realitatea fizică.
Este vorba de a știi, dragilor, ca voi insiva vă confruntați cu întoarcerea la Lumină ca aceste ființe conștiente christice de Lumina.
Și acum vă aflati în acest vehicul merkaba extern al Luminii, și călătoriti cu maestrii , ghizi si inger pazitor, care acum vă deplasează prin portalurile Luminii în Piramida Maya a Luminii. Sunteti bineveniti acum de Quetzalcoatl și cei doi asistenți, știți că sunteti aici pentru a primi, de asemenea, propriile chei de Lumina, pentru a debloca informațiile, vibrația, punctele nod ale acestor încuietori temporale care va vor lua în următorul nivel de evoluție spirituala a sufletului vostru; și în acest moment Acum va confruntati astfel cu o înțelegere mai profundă a modului în care cele Nouă Cicluri ale Creatiei va afectează conștiința, și conștiința tuturor formelor de viață de pe acest plan pământesc în decompensarea rămășițelor credințelor false, hotărâri și tipare vechi și condiționări pe acest pământ sacru.
Așa că va luam într-o înțelegere mai profundă, in timp ce voi insiva va aflati în acest frumos piramidal diamantin Templul de Lumina, ancorand și activand codurile cheie ale Luminii din Epocile de Aur Maya și Aztece. Veti experimenta holografic o înțelegere mai profundă despre ceea ce vorbim, permitand constiintei sufletul vostru să călătorească la Sursa Creatiei, ca un camp vibrator al Iubirii Divine.
Acest prim ciclu al Creatiei, a fost creat în urmă cu 16,4 miliarde de ani și se numește Ciclul celular, și a început evoluția acesteia prin intermediul a șapte zile și șapte nopți de creație, fiecare de 1,26 miliarde de ani în lungime. Ceea ce este important să înțelegem prin această compensare celulara din ciclul celular în acest moment, este credința falsă despre incapacitatea de a va asuma responsabilitatea pentru voi, pentru sanatatea voastra, si pentru creatiile voastre.
Ceea ce decompensati aici sunt forțele negative din chimia sistemului solar și credința falsă că sunteti afectati prin aceasta, credinta că nu sunteti în măsură să vă vindecati singuri, ca aveți nevoie a da responsabilitatea vindecarii dvs. altora , că nu sunteti din naștere în conexie cu propriul organism, spirit, minte și energie.
Corpul vostru are propria inteligență înnăscută, dragilor, iar în cazul în care omenirea ca un întreg va fi capabila să își asume responsabilitatea pentru propria vindecare și sănătate, monopolurile și multe profesii ar fi foarte diferite. Deci, primiti aceasta cunoastere la nivel celular ca aveti puteri de autovindecare, că voi toți sunteți maestrii vindecători, activata acum în aceasta frumoasa Flacara diamantina de Lumina care este purtata prin toate liniile ley sacre și grilele din jurul acest pământ sacru din această piramidă Maya de lumina, deoarece aceasta constiinta se activează în întreaga omenire prin Constiinta EU SUNT Avatar Constiinta de Lumină.
Și acum, dragilor, următorul ciclu a ceea ce este în curs de eliminare de-a lungul căilor karmice și prin ciclurile de timp, este Ciclul mamiferelor, care merge înapoi acum 820 de milioane de ani.

Fiecare zi și noapte a ciclului mamiferelor este 63,1 miliarde de ani și ceea ce este în primul rând în curs de decompensat prin aceasta este distrugerea oceanelor și lacurilor, și energia reptiliană de putere și de control și dominare. Falsa Credința aici, este că "în scopul de a supraviețui trebuie să am puterea asupra altora, că trebuie să am puterea asupra terenului ". Și, cum aceasta frumoasa flacără diamantina activează acum prin celule, și decompenseaza aceste probleme de putere și de control ale utilizării abuzive a terenului și oceanelor de-a lungul liniilor temporale karmice, permiteți ca această decompensare celulara să va conduca într-un loc in care știti de modul în care co-operati și co-creati, si co-existati, ca să duceti această energie pentru toată Viața pe acest pământ sacru.
***********
BINE. Și acum mergeti înapoi acum 41 milioane de ani si ajungeti la Ciclul Familial , la momentul în care maimuțele și cimpanzeii au evoluat în pregătire pentru apariția oamenilor din jurul acum nouă milioane de ani. Ce este de curatat aici, este judecata altora și  comparatiile care creează conștiința “mai bine decât” și “mai putin decât” cu credințele false că "eu sunt mai bun decât animalele, eu sunt mai bine decât altii, eu sunt mai bun decât cei mai mulți oameni " conștiința “mai bine decât” și “mai putin decât” se amplifică în mintea superioară, creează măsurile comparative și creează acest sentiment de lipsa de înțelegere a vieții conștiente și inteligența animalelor pe acest pământ sacru.
Și, după cum aceasta frumoasa flacără diamantina activează acum la un nivel celular, și cum o înfășurați în jurul acestui pământ sacru și în liniile ley și grilele de Lumina , voi aduceti înțelegerea egalitatii divine a tuturor formelor de viață, pur și simplu în recunoașterea că exista nivelurile de conștientizare a constiintei cosmice care diferă de la individ la individ, cu intelegerea dragilor, că toți sunteți unul.
***********
Și acum dragilor va întoarceti acum 2 milioane de ani la ciclul Tribal, în momentul în care oamenii au devenit sociali. Fiecare zi și noapte a fost de 158 000 de ani , și a adus cu ea natura dualistă intensificand dansul Lumină și Intuneric, viol și crimă și lăcomia, și, desigur, comunități care s-au asociat împreună, de fiecare parte a acestui echilibru al polaritatilor, pentru protecția persoanelor, pentru protectia  rasei, crezului, și ideologiilor.
În timp ce acest lucru este încă foarte divizat, a perpetuat nu numai diferențele culturale și religioase, dar, de asemenea, convingerea falsă că "alții vor profita întotdeauna de mine", și cu aceasta, sentimentul de supraviețuire care creează necesitatea de a profita de alții , a ii judeca pe altii dupa clasă sau culoare sau crez sau ideologii. Cand aceasta frumoasa Flacara diamantina și aceste Coduri cheie diamante ale Luminii activează la nivel celular și în jurul acestui pământ sacru , prin liniile ley și grilele de lumină, vă mutați din nou mai adânc în cunoașterea voastra în serviciul Iubirii, cum asista toată viața, pur și simplu prin compasiune si natura grijulie, să acceada în următorul nivel de evoluție spirituala și luați această energie în conștiință și în cunoaștere pe acest pământ sacru.
***********
Bine, dragilor. Și acum ajungeti la ciclul Regional, înapoi cu 102 000 ani. Timpul acestui ciclu a adus un sens mai profund al Mintii Divine a lui Dumnezeu, prin conectarea la taramurile Adevarului Luminat, dar, de asemenea o diviziune mai mare în separare și cu această percepția la un nivel mai mare de  conștiința “mai bine decât” și “mai putin decât, și credința falsă, în special, că "toată lumea este proasta".
Acesta este timpul prea multora dintre triburile de neanderthalienii ~ in care există o legătură mai profundă cu Dumnezeu și totuși au fost judecați, în mare parte de albi, diferite rase si culturi si-au împărțit acest pământ sacru pentru prea mult timp, dragilor. Și acum reveniti mai adânc în Constiinta Unitatii  in Constiinta Cosmica Christica, în recunoașterea voastra ca aceste flăcări transfiguratoare sacre ale Iubirii Divine, în special, în recunoașterea revenirii lui Quetzalcoatl.
Voi înșivă va înveliți în această frumoasă flacără diamantina de lumină, permitind acestor frumoase Coduri cheie diamantine de Lumina, de puritate si inocenta și unitatea și Iubire Divina, să fie luate în jurul acestui pământ sacru, pentru a elibera toate judecatile de separare percepute legat de culoare, de credință, de rasă, de ideologie, de asemenea, durerea dominației țărilor și culturilor, suprimarea unei rase de către o alta ~ un popor de un altul, o cultură de către o alta. Aceasta este ceea ce este în curs de eliminare, și a fost jucat prin ciclurile de timp, adus spre cunoaștere, în această piramidă Maya, prin cele Noua Cicluri ale Creatiei.
***********
Și acum dragilor, vă mutați în ciclul Național care a început în urmă cu 51 250 de ani, cand erau orașe și civilizații organizate conduse de preoți și regi, culturi răsărite peste tot pe planeta. Acest lucru a creat un sentiment mai profund de constiinta a dualitatii; și a adus poziția dominantă a barbatilor, un sentiment de putere masculina și aservirea și suprimarea puterii de sex feminin.
Acesta, este acest sens din ziua de azi, de credința falsă care se perpetuează jucat în conștiința victimă a "celorlalți știu mai multe decât mine, și eu trebuie să dau puterea mea altora pentru a supraviețui". Cand aceasta frumoasa Flacara diamantina activează la un nivel  profund în interiorul celulelor decompensand atât de multe dintre aceste credințe si judecati false planetare ~ aceasta frumoasa Flacara diamantina și aceste Coduri cheie diamantine activeaza pe acest pământ sacru, va veți regăsi adânc și mai adânc în energia Inimii Iubirii, într-un sens mai profund de recalibrare, re-integrarea spiritelor voastre Masculin Divin si Feminin Divin, iubind partea voastra  Masculin Divina si iubind partea  voastra Feminin Divina, și eliberand jocul și dansul războiului dintre sexe.
***********
Bine, dragilor. Și acum vă mutați în Ciclul Planetar, care a fost intre 1755-1999. S-a dezvoltat industria. Petrolul a fost descoperit, și, desigur, știm cu toții atât atributele pozitive și negative ale acestui lucru, precum și un nivel mai mare de distrugere a planetei, care a avut loc prin resursele naturale folosite abuziv .
Credința falsă aici, este "am nevoie a privi afară din mine, eu am succes dacă am bani." Există un sentiment nou de joc de putere, ideea că banii și puterea poate crea o viață de bogății și slavă. Cand aceasta diamantina frumoasa Flacara și aceste Coduri cheie diamantine activate din Inima Cosmica a lui Dumnezeu, în inimile voastre, prin chakre și în celule, precum corpurile voastre de lumina continua să se extindă în acest domeniu diamantin glorios al Luminii din aceasta Floare de aur a Vieții de aprox 16.5 metrii în diametru în jurul vostru, eliberați această credință falsă planetara. Luati într-o dragoste mai profundă în inimile voastre toată viața din aceste termene karmice pentru a crea noi puncte de nod de-a lungul Caii Iubirii Divine, a acestor cicluri vibratoare ~ frecvente vibrationale ale momentelor perfecte de sincronicități și oportunități, încrezându-va și predandu-va la urmatorul nivel de devenire a sufletului vostru.
***********
Și acum dragilor vă mutați în ciclul Galactic care a început în 1999 ca un val de tehnologie de durată treisprezece ani. Această eră tehnologică a adus cu sine calități pozitive și negative care v-a unit pe multi dintre voi prin internet, prin proliferarea Conștientizarii Constiintei cosmice de a ști modul în care sunt toate conectate, nu numai prin intermediul rețelei de informare, ci și cu privire la planurile interioare. Dar a adus încă o dată credințele false de conștiința “mai bine decât” și-“mai putin decat”, și, în special conștiința că "alții știu mai mult decât mine, că eu nu sunt valoros, eu nu sunt dorit, eu nu sunt vazut , eu nu sunt auzit ".
Relații rupte prin familii care nu petrec timpul împreună, comunități care nu petrec timpul împreună, un nivel mai profund de izolare și separare, și, desigur, pe de altă parte un nivel mai profund de unitate, de trezire a Constiintei Cosmice. Deci, în timp ce unificati aceste aspecte ale echilibrului polaritatilor, pe măsură ce inaintati tot mai adânc în Inima Cosmica a lui Dumnezeu, aceste diamantine Coduri cheie activeaza la un nivel celular, în interiorul și în jurul acestui pământ sacru pentru a aduce pur și simplu acest sentiment de unitate, de dragoste, de nevinovăție, care leagă mintea întreagii omeniri în mintea lui Dumnezeu.
***********
Și în cele din urmă, vă confruntați cu Ciclul Universal, care a accelerat ciclurile de timp din martie pana in octombrie 2011. Trasaturi negative, aici, din nou au fost suprimarea informațiilor, și, de asemenea, suprimarea de informații referitoare la frații și surorile noastre galactice și extraterestrii, care au fost gata pentru o întâlnire cu acest pământ sacru, gata în octombrie 2011 pentru a se descoperi omenirii.
Această cronologie care activat in noduri haotice, sfârșitul calendarului Mayas, a deturnat acest calendar într-un timp care a fost adecvat de-a lungul calea Iubirii Divine, în noduri de armonie, în noduri de pace; și aceasta este ceea ce se apropie dragilor, în timp ce aprofundati acest sentiment de inter-conectivitate și eliberați convingerea falsa planetara ca "toți suntem separati, eu sunt separat de alții."
Această flacără diamantina de lumină se activează încă o dată în acest pământ sacru, și la un nivel celular în corpurile voastre, decompensand aceste resturi de credințe false și judecățile care au creat orice nivel de percepție a acestei separări de Dumnezeu, și separarea de alții, de separare de propriile emoții, afirmati  "Eu sunt una cu Dumnezeu, eu sunt una cu emoțiile mele, eu sunt unul cu intrega Viata".
Pe măsură ce activați un nivel mai profund de cunoașterea a înțelepciunii pe care o dețineti, cunoștințele pe care le detineti nu numai ca flăcări transfiguratoare sacre ale Iubirii Divine, dar, de asemenea, recunoașterea voastra ca paznici, recunoașterea voastra ca zei creatori, cu abilitatea de a manifesta și de a crea în acord cu Compania Cerului veti reuni forțele creatoare intr-o astfel de măsură ca veti debloca codurile cheie ale Luminii, încuietorile timpui, prin uneltele de sincronicitate cand aveți încredere și va predati Divinului.
Iar acum Quetzalcoatl înaintează și prezintă pentru fiecare dintre voi o cheie codificata pentru acces la următorul nivel de evoluție al sufletului vostru pe aceasta cale a Iubirii Divine. Pentru a primi aceasta informatie dragilor, vi se oferă doi ghizi, care lucrează cu cele două suflete care il ajuta pe Quetzalcoatl, operand și întreținand cheile de forțe creatoare și energie, pentru a primi această piesă de puzzle individuala în conștiința colectivă a Vieții.
Și acesti ghizii va ajuta în deblocarea acestor coduri cheie cele mai familiare pentru voi, acestia sunt extraterestrii Christici, arhanghelii sau Elohimi. Trebuie doar un sentiment acum despre cei doi ghizi care vin la lucru cu voi dragilor, și care lucreaza din interiorul acestei piramide Maya de Lumina, știind totul ce va fi dezvăluit, totul ce este bine. Minunat dragilor.
Există atât de multe activări frumoase și lecții care va întâmpină în planurile interioare în acest moment pentru a vă lua în următorul nivel de evoluție al sufletului vostru, într-un nivel mai profund în primul rând al fuziunii masculinului și femininului vostru Divin, pentru o nivel mai mare de armonici ale galaxiei Calea Lactee, aceasta Galaxie a Trandafirului Auriu.
Mulțumiti acum tuturor aceste ființe frumoase de lumină și lui Quetzalcoatl si călătoriți înapoi în spațiu dvs. sacru, și impamantati-va încă o dată în inima de cristal Mamei Pământ ca să vizualizați această frumoasa Floare a Viații și sfera de diamant în jurul corpului de lumina al Mamei Pamant si în jurul propriului corp de lumină. Știti dragilor ca activati corpurile dumneavoastră multi-dimensionale de Lumina, prin toate dimensiunile, aceste nouă dimensiuni pe care vi le prezentam si va ajutati foarte pe scurt acum în crearea corpurilor voastre de lumina multi-dimensionale.
Va aduceti un accent in chakra coroanei și se activează acum aceasta frumoasa sfera aurie de Lumina, aveti un sentiment ca fiind Corpul vostru Planetar de Lumina, cand aceasta sfera de lumina aprox 1.8 metrii în diametru se activează în jurul vostru, va leagă în reteaua planetara, unul de altul, de ghizii maestrii ai dvs., ingeri pazitori, și, în special, in Shamballa și Maestrii Ascensionati ai Luminii. Acesta este primul nivel din Corpul vostru de Lumina care va duce în octavele superioare ale celei de-a treia dimensiuni, dragilor.
Și acum activati portalul patru dimensional 6 milimetrii deasupra chakra coroanei. Va acordati în acest domeniu de Lumina, si sfera cupru aurie a Luminii aprox 1.8 metrii  în diametru în jurul voastru, va leagă în Constiinta Solara Christica si intr-un sentiment mai mare de Constiinta Cristalina la nivel celular în organism; de capacitatea de a activa aceste coduri cheie cristaline de Lumina, de Constiinta Solara Christica.
Și acum traiti simțamantul activarii celui de-al cincilea portal dimensional aprox 18 centimetrii deasupra chakrei coroanei, activând aceasta frumoasa sfera argintie de lumină aprox 2,2 metrii în diametru în jurul vostru și conectandu-va în a cincea dimensiune ale Noului Pamant; la modelele de perfectiune, geometriile sacre, numerologii și geometrii fractalice. Curatind la un nivel mai profund acum corpul emotional și aducand un sens mai mare de visare a inimii voastre și bucuria inimii voastre.
Și acum experimentati acest portal șase dimensional activat aprox 73 centimetrii deasupra chakrei coroanei cum vă aduce o frumoasă sferă argintiu-aurie de lumină aprov 3.3 metrii in diametru in jurul vostru, și în această conștiință sase dimensionala de Lumina, vă conectați mai profund la Suflet și familia stelara și prietenii, la Sinele vostru Superior al Luminii și, de asemenea, într-un sens mai profund amplifica percepția senzorială. Telepatia, vindecarea, clarsimțirea sau empatia sunt cadouri comune, dragilor, pentru voi toți, în timp ce va deplasati mai adânc în alinierea la Divin prin toate dimensiunile Luminii, și simtirea modului în care vă conectați la familia sufletului și prieteni și modul în care sunteti foarte susținuti și apreciati și sărbătoriti și profund iubiti.
Acum aveți activarea portalui dimensional al șaptelea, aprox 91 centimetrii deasupra chakra coroanei, ati adus acum aceasta sfera alb aurie de lumină de aprox 3.6 metrii în diametru în jurul vostru. Acest portal dimensional al șaptelea vă conectează acum la Consiliile stelare și Consiliile de Lumina cu care lucrati in planurile interioare pentru munca voastra in serviciu, mai adânc în sinele multi-dimensionale, în conștiința EU SUNT Avatar Constiinta de Lumina , ca semințe stelare pe stlelele si planetele unde sunteti, fuzionand aceste aspecte ale voastre în aceasta Epoca de Aur si liniile temporale prin toate dimensiunile Luminii.
Și acum, dragilor, vă legați în frecvență opt dimensionala, cu portalul Luminii activat  aprox 1.6 metrii deasupra chakra coroanei. Vă aduce acum într-o frumoasă sferă de Lumina de platină aprox 5.1 metrii in diametru în jurul vostru, aveti un sentiment despre inițierile de Lumina din Epocile de Lumina, și cu aceasta culturile Maya și aztece, atlante, Lemuriene și egipteană veche. Oricare ar fi nevoia de constiinta, pentru a recurge la aceste daruri din alte dimensiuni și a debloca codurile de timp legat de cel mai inalt potential spiritual al dumneavoastră și următorul nivel de evoluție a sufletului vostru, ele sunt de multe ori experimentate la acest nivel dimensional impreuna cu recunoașterea provocărilor dvs. ca Initieri de Lumina.
Și în cele din urmă dragilor, experimentati această sferă noua dimensională de lumină aprox 16.4 metrii în diametru în jurul vostru, aceasta frumoasa sferă de diamant, și cu aceasta, aceasta Floare de Aur a Vieții care va conectează la Inima Cosmica a lui Dumnezeu. Totul este bine, dragilor, atunci când recunoasteti că sunteți într-adevăr aceasta multi-dimensionala Ființa Maestru de lumina care se deplasează prin toate dimensiunile Luminii, care fuzionează din nou acum cu preaiubita Prezenta EU SUNT, cel mai mare aspect al Luminii Sufletului vostru in Inima Cosmica a lui Dumnezeu. Bine.
Aceste dimensiuni de Lumina va ajuta să înțelegeti curatarile planetare, și modul în care într-adevăr va deplasati dincolo de percepția dualitatii în îmbrățișarea fiecarei experiențe în recunoașterea faptului că toate sunt Dumnezeu.
Pe măsură ce va impamantati și va centrati, rereveniti pe deplin în momentul vostru prezent, dragilor ~ și deschideti ochii atunci când sunteți gata.
Vă mulțumim pentru munca voastra in serviciu, si cu aceasta va dorim o zi magica..
Transcris de Eadie Miller
**************************************************
 
Alterative Medicine Blogs - BlogCatalog Blog DirectoryDirector web luxdesign28.roClickLink.ro